Cichorium endivia a început să fie cunoscută și folosită intens și în România. În bucătăria italiană, ca și în cea franceză a trecut de mult de stadiul de utilizare preponderant în salate.

”Tehnica de cultivare a andivelor a fost descoperită accidental în anii 1830 în Schaerbeek, Belgia. Andivele sunt cultivate pentru uz culinar, prin tăierea frunzelor plantei și păstrarea rădăcinii și tulpinii într-un loc întunecat. Frunze noi înmuguresc, dar, în lipsa luminii, acestea sunt albe și nu mai sunt amare, ca frunzele crescute în aer liber. Franța este cel mai important cultivator de andive.”

Wikipedia

Pe mine mă leagă lucruri speciale de această legumă. Rămas cu amintiri din studenție, taică-meu făcea în fiecare iarnă, și aici vorbim de triștii ani 80, în apropierea Crăciunului un drum de București pentru a le cumpăra din singurul loc disponibil, Piața Amzei. Pe atunci își găseau doar locul de salată la masa de Sărbători.

Gustul general este dulce-amărui, consistența crocantă și foarte zemoasă, aroma, de blondă între 35 si 40 de ani, splendidă, dar autistă sentimental, preocupată de lecturi grele și sală.

E denumită deseori aurul alb al bucătăriei datorită conținutului extrem de complex de vitamine și mai ales minerale. Are beneficii testate, de la îmbunătățirea imunității, acoperirea carenței de fier, îmbunătățirea spectaculoasă a vederii, creșterea potenței, până la ajutorul deosebit în dieta celor cu boli grave de tipul cancerului.

Se folosește în salate singură, condimentată cu mărar și zeamă de lămâie sau pe lângă alte lucruri. Se gratinează la cuptor, se frige pe jar, se face la tigaie până își lasă zaharurile, se folosește ca suport pentru umpluturi aperitive. E servită ca și fel de mâncare, dar poate să constituie și garnitură de lux.

O să o găsiți de-a lungul timpului pe acest blog în rețete diverse. Cea mai simplă formă, de legumă participantă la salată o aveți aici.

P.S. Înainte de folosirea în stare crudă, unii recomandă tocarea și lăsatul într-un vas cu apă și oțet pentru 15 minute. Se spune că elimină ușoara amăreală. Pentru mine e ca și cum aș profita de blonda evocată mai sus după ce am îmbătat-o. Nu mai are nici un farmec.

P.P.S Ceea ce e adevărat este că se oxidează (înnegrește) foarte repede după tăiere așa încât, dacă trebuie să aștepte, e bine să o facă în apă cu ceva lămâie stoarsă.

CategoriiLegume

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *