G

Gnocchetti al ragu con pecora/Gnocchetti cu sos și carne de oaie

Gnocchetti cu sos și carne de oaie

Știu că o bună parte dintre români nu se ating de carnea de oaie sau miel. Mă rog, e o chestiune de gust în care nu are rost să mă bag, îi înțeleg.

Pentru cei cărora le place vă propun o rețetă, sardă la bază,asupra căreia am făcut mici modificări nu pentru a scurta timpul de preparare, ci pentru că așa o găsesc mai potrivită la gust.

În mod normal, acest ragu cu carne de oaie s-ar prepara ca și cel bolognez, adică s-ar frige carnea, s-ar adăuga legumele, s-ar face ”sfumatura”, am adăuga sucul de roșii și am lăsa câteva ore bune la foc lent.

Am vrut cumva să separ gustul de oaie de cel al sosului de roșii, adică să nu obțin un sos omogen cu gust uniform de carne ovină. Pe urmă, am vrut să simt carnea de oaie cumva prăjită și puternic condimentată, nu chiar, dar aproape de pastramă. Nu am renunțat total la sosul tipic de roșii aromat cu ceapă, morcovi și țelină și am dorit ca acestea să rămână ”mai în fire”. A rezultat rețeta de mai jos.

E păcat să nu serviți acest sos cu gnocchetti sardi făcuți de casă. Aveți rețeta AICI.

Dacă totuși nu vreți să îi faceți, ei există și la cutie, dar trebuie căutați în ceva hipermarket serios. În ultimă instanță pot fi înlocuiți cu orice paste în formă de cochilie, cea mai potrivită formă pentru acest sos.

Gnocchetti cu sos și carne de oaie

  • Porții: 2-4
  • Dificultate: medie
  • Listare

Ingrediente

200 g carne de oaie macră tocată mic sau măcinată mare

100 grame bacon cuburi

50 g Pecorino sau brânză de oaie maturată

2 căței de usturoi

1 ramură de rozmarin

1 linguriță ardei iute uscat

400 g roșii decojite sau pasate

1 ceapă mică

1 morcov mic

1 tulpină țelină apio

200 ml vin sec

1 linguriță de zahăr

ulei de măsline

sare și piper

Indicații

  1. Se decojesc și taie cuburi ceapa, morcovul și tulpina de apio și se pun la călit în 3 linguri de ulei de măsline încins. Se dă un praf de sare să lase apa.
  2. Când se rumenesc se adaugă 100 de ml din vin, se curăță fundul tigăii cu lingura de lemn și se lasă 3-5 minute să se evapore alcoolul.
  3. Se adaugă roșiile, zahărul, sare și piper și se lasă la focul cel mai mic pentru 20-30 de minute. Dacă scade prea tare se poate adăuga puțină apă caldă.
  4. În altă tigaie se pune la fript baconul până își lasă grăsimea și devine ușor crocant.
  5. Acum se adaugă usturoiul tocat, frunzele (acele) de rozmarin tocate mărunt și ardeiul iute uscat.
  6. După câteva secunde se pune carnea de oaie și se călește la foc iute până se rumenește bine. Se adăugă cei 100 ml de vin rămași și se lasă să se evapore total.
  7. Se fierb pastele în apă clocotită și sărată. Se scurg și se amestecă viguros în sosul de roșii. La sfârșit se adaugă carnea de oaie, se mai amestecă puțin și se servește cu Pecorino ras.

De final vreau doar să las aici un gând despre cei care refuză să se atingă de miel sau oaie. Lor mă adresez acum cu mențiunea că majoritatea oamenilor de bun simț care nu mănâncă oaie, carne, gluten, lapte etc. anunță acest lucru înainte de a veni într-o vizită într-un timp rezonabil.

Gnocchetti cu sos și carne de oaie

Când cineva vă pune pe masă un fel de mâncare care conține carne ovină aveți următoare reacție:

– Eu nu mănânc miel/oaie, dă-mi altceva sau nu mănânc nimic!

Uneori, gazda greșește și întreabă:

– Ai încercat vreodată să mănânci gătit așa? În preparatul acesta nu se simte mirosul fiindcă acesta stă în grăsime.

– Tu nu auzi? Nu mănânc!!

– O.K. Îți aduc altceva, nu e cazul să spui că nu mănânci nimic în timp ce noi stăm la masă.

Pe toți cei care aveți astfel de reacții în fața lucrurilor pe care ați ales să nu le mâncați din rațiuni personale vreau să vă rog un lucru. Vă înțeleg și vă respect dezgustul. E dreptul vostru absolut intangibil de a alege și nimeni nu vă poate condamna, ridiculiza sau ține teorii inverse.

Vă rog, atunci când cuiva nu-i place muzica pop, ține post, nu ține post, e vegetarian, e homosexual, crede sau nu crede în Dumnezeu, crede sau nu crede în libertinajul sexual, îi place pâinea la pungă, Italia, mașinile japoneze, peștele, Degas, tatuajele, evreii sau știrile din sport de la ProTv, vă rog nu îi țineți teorii inverse, nu-l condamnați și nu îl ridiculizați. Astfel de manifestări ar fi traduse în cazul vostru așa: ”Oaia e foarte bună, dacii mânca oae!”, ”Nu mănânci miel? Ești prost și ești și antiromân!”, ”He,he! E numai în capul tău. Ți-ai zis tu că nu-ti place și ți-a rămas în cap așa!”. Înlocuiți oaia cu femeie sau bărbat, schimbați un verb și vedeți ce iese!

CategoriesCarne Paste

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *