Paste cu chifteluțe.
Dacă viața îți lasă câteva chifteluțe de la prânz sau cină, trebuie să încerci pastele astea. Nu sunt ”Spaghetti with meatballs”, preferatele americanilor. De ce? Pentru că acele chifteluțe nu sunt numai ceva mai mici, au și altă compoziție. Rețeta asta se prepară cu cele pe care le faci tu de obicei în casă. Că e rețeta de la bunica sau cea din Sanda Marin nu are importanță. Sosul se potrivește cu oricare. Rezultatul e vesel, picant, aromat și savuros.
Stop wasting food
Povestea lor poate să fie legată și de mișcarea ”Stop wasting food!” La noi a fost pornită de Adrian Hădean. O să găsiți articole în care explică ce cantități incredibile de mâncare aruncăm în România. Are perfectă dreptate. Totuși, realist vorbind, mă îndoiesc că aruncă cineva chiftele. Nu la noi, nu la tine, așa, în general pe lumea asta.
Dacă ți-au rămas chiftele în frigider te gândești la ele. Copiii, dacă îi ai se gândesc la ele. Partenerul de viață, cățelul, pisica, cățelul vecinului și vecinul se gândesc la ele. Ce îți propun este să nu le mănânci reci sau reîncălzite în cuptorul cu microunde. În plus, ce înțeleg doi oameni din opt chifteluțe?
Mama și bunica ta făceau chiftele marinate. Foarte bune și alea. Dacă însă nu ai chef să mai faci o porție de piure de cartofi lângă ele, uite o idee minunată și rapidă. Sosul acesta de roșii e foarte des folosit în Italia în diverse variante. Astăzi luăm cantitatea relativ mare de usturoi de la sosul ”alla pizzaiola”, busuiocul tot de la el. Îi adăugăm în plus ardeiul iute. L-am trecut opțional în rețetă doar fiindcă știu că sunt persoane care nu suportă mâncarea iute. Sfatul meu este să încerce să mănânce puțin picant. E extraordinar mai ales în cazul de față.
Să trecem la rețetă, dar pe urmă trebuie să-ți spun cât de importantă este alegerea pastelor.
Paste cu chifteluțe
Paste cu chifteluțe
Ingrediente
- Chifteluțe 8-10 bucăți
- Paste 150 g
- Passata de roșii 350 g
- Usturoi 2 căței mari
- Parmezan ras 60 g
- Busuioc 6 frunze mari
- Ulei de măsline 50 ml
- Ardei iute peperoncino după gust
- Sare
Indicații
- Curăță usturoiul, taie-l feliuțe și pune-l într-o tigaie încăpătoare la foc mediu împreună cu ardeiul iute și uleiul de măsline.
- Adaugă chifteluțele și lasă-le să se încălzească și să se aromatizeze împreună un minut. Ai grijă la usturoi! Câtă vreme e doar un pic gălbui e bine. Dacă devine maroniu totul va fi amar.
- După un minut adaugă roșiile pasate și un praf de sare.
- Pune capacul și lasă să fiarbă la foc mic pentru 20 de minute.
- Între timp pune pastele la fiert în apă clocotită împreună cu o linguriță de sare.
- După cele 20 de minute rupe frunzele de busuioc în bucățele cu mâna și adaugă-le în sos.
- Când pastele sunt fierte conform timpului indicat pe ambalaj, adaugă-le în sos și amestecă totul bine de tot.
- Servește cu brânză maturată rasă: Grana, parmezan sau Pecorino.
Paste cu chifteluțe
Alegerea pastelor
Ce vezi în imagine sunt pipette rigate, paste mici cu o ușoară închidere pe o parte și texturate la suprafață. În general, pastele ”cu gaură” sunt destinate sosurilor mai subțiri. Acestea se umplu de sos devenind un adevărat deliciu. Suprafața ”cu dungi” ajută și ea la păstrarea lichidului.
Nu am să scriu aici teoria despre folosirea diferitelor forme de paste. Chestiunea necesită un articol separat. Vreau numai să-ți spun că niște principii există. Lucrurile nu sunt bătute în cuie, dar regulile generale îți garantează că ai pe masă o mâncare bună.
În Italia lumea pare relaxată în privința asta. O să găsești feluri de mâncare cu sosuri ”subțiri” servite cu spaghete. Carbonara e un exemplu concludent. Se servește cu spaghete, dar și cu rigatoni, mezze maniche sau chiar penne. Dragostea pentru spaghete e unanimă, dar italienii au grijă să folosească în aceste cazuri unele aspre la suprafață. Celelalte forme au însă toate acele șanțuri menite să țină sosul.
Penne lisce, ”una cretinata”
Ca să înțelegi că relaxarea pe acest subiect e relativă, hai să-ți spun ceva. În vremea pandemiei de SARS-CoV-2 italienii au golit magazinele de paste. Cam cum am făcut și noi cu pâinea, uleiul, zahărul, drojdia și tot ce naște pita. Pe rafturi au rămas un singur fel de paste, așa numitele ”Penne Lisce”, adică penne fără rigaturi la suprafață. Argumentul l-ai intuit din ce am scris mai sus. Verdictul italienilor despre această formă de paste: sunt o tâmpenie.
Până îmi adun timpul și mințile să scriu un articol care să te lămurească ține minte doar asta. Sos subțire, paste ”rigate” și cu gaură mare. Sos gros, spaghete, spaghettini, spaghettoni, bucatini și ce te mai satisface pi tini.
Dacă ai ajuns pe acest blog căutând rețeta de ”Spagheti with meatballs” să nu te superi. Încearcă-le pe astea numai când îți rămân chiftele nemîncate noaptea pe furiș. Dacă ești om econom și cumpătat și vrei să ai ceva pentru o cină ulterioară, iar sunt o idee bună.
Până una alta, vrei să mănânci bine? Pune mâna și gătește!