P

Paste de post făcute cum trebuie

Paste de post

Ce rămâne cu siguranță abandonat prin frigider și cămară și se aruncă mult mai des decât carnea sunt legumele.

La mine mereu se strică o vânătă cumpărată în plus, un dovlecel, câteva roșii cherry. Deseori îmi rămân în cutie câteva ciuperci.

Cum să nu le facem tocană cu macaroane?

Ca și bucătăria asiatică și cea italiană are anumite, hai să nu le zicem principii, ci modalități de tratare ale ingredientelor. Ce trebuie neapărat să înțelegeți dacă vreți să faceți mâncare italiană este că sunt foarte diferite de cele românești.

Roșiile și relația lor cu uleiul de măsline prearomatizat nu mereu cu ceapă sunt un exemplu. Vinetele întotdeauna scurse de zeama amară și fripte separat în ulei de măsline sunt altul. Ciupercile care și ele se frig și nu se pun pe un strat de ceapă călită să fiarbă în aburi și pe urmă în apă indică și ele o viziune diferită.

Paste de post

O explicație serioasă a acestor aspecte ar fi extrem de largă și nu ar avea loc aici.

Mai multe citiți după rețetă!

Paste de post făcute cum trebuie

  • Porții: 2
  • Dificultate: usor
  • Listare

Ingrediente

160 g de paste – la mine orecchiette

1 vânătă

câteva ciuperci

7-8 roșii cherry

2 căței de usturoi

busuioc sau oregano după gust

ardei iute opțional

ulei de măsline

sare și piper

Indicații

  1. Spălați vânăta, curățați ciupercile cu un șervețel. Tăiați vinetele cuburi mici, ciupercile cam la aceeași dimensiune.
  2. Puneți sare pe vinete și lăsați-le într-o strecurătoare ca să se scurgă zeama amară. Apăsați din când în când pe ele.
  3. Spălați roșiile cherry, tăiați-le în jumătăți și puneți-le într-un bol cu un cățel de usturoi zdrobit și tocat și un praf de sare. Amestecați totul bine.
  4. Puneți apă la fiert pentru paste. Când clocotește adăugați o linguriță de sare grunjoasă de mare.
  5. Într-o tigaie, puneți la încins ulei cât să acopere bine fundul vasului și încă puțin împreună cu un cățel de usturoi întreg . Când acesta devine ușor maroniu, scoateți-l și puneți ciupercile cu un praf de sare și unul de piper. Când capătă culoare arămie sunt gata. Scoateți-le, dar lăsați uleiul în tigaie.
  6. Tamponați vinetele cu un șervet de hârtie și puneți-le în uleiul rămas. Când devin arămii sunt gata. Scoateți-le!
  7. Puneți pastele în apa care clocotește urmând să le scoateți cu un minut mai înainte de timpul indicat pe ambalaj.
  8. Puneți în aceeași tigaie în care ați prăjit ciuperci și vinete roșiile cherry cu usturoi cu tot cu zeama lăsată. Ardei iute dacă vreți, acum se adaugă. Puneți un praf de zahăr! Gătiți-le 5 minute. Adăugați după 3 minute un polonic din apa de la paste.
  9. Când pastele sunt gata, scurgeți-le de apă (nu uitați să opriți o cană) și adăugați-le în sosul de roșii. Amestecați viguros la foc mic și mai adăugați din apa de la paste plină de amidon pentru un sos cremos și fluid.
  10. Adăugați busuioc sau oregano, ciupercile și vinetele, mai amestecați o dată și puneți pe farfurii.

De ce am ținut neapărat la acest titlu?

Deseori, în bistrouri și restaurante autohtone am găsit paste cu legume făcute special pentru vegetarieni și pentru cei care țin post. Peste tot pe unde am intrat eu povestea era o tocană românească cu macaroane.

Atât s-a putut. Înțeleg că nu se poate cere mai mult și că majoritatea bucătarilor români pricep bucătăria italiană din colțul buzelor cu atotștiutorul: ”Ce mare căcat?”. La fel înțeleg că pentru majoritatea publicului pe care-l servesc toată bucătăria italiană înseamnă o ciormoladă cu macaroane. Nu e o vină mare. E doar lipsă de experiență în cazul publicului mâncător de șnițel de trei ori pe săptămână și infatuare prostească a unor bucătari la început de viață și carieră.

Dacă patronul, de cele mai multe ori umblat nițel prin lume ar pune pe meniu ”macaroane cu legume” sau ”macaroane de post” în detrimentul kitch-osului ”paste vegetariene”, lumea ar fi mai dreaptă.

Să nu mă înțelegeți greșit! Nimeni nu e obligat să aprecieze o farfurie de paste, dar în același timp, nimeni nu e obligat să o servească dacă nu are noțiuni minime despre alcătuirea unui preparat italian.

Nu știu de ce cred că dacă le-ar pune cineva pe masă la restaurantul chinezesc un pilaf bulgăresc, până la urmă componentele nu diferă prea mult, ar da cu farfuria în cap bietului ospătar.

Știu, viața e făcută din călugări budhiști, yoghine în deplină pace, și hipsteri practicanți de Zen, dar civilizația europeană e crescută pe dezbatere, critică și cercetarea adevărurilor imediate dincolo de pacea eternă în care ne hrănim cu brize parfumate cu bășinuțe de inorogi. Așa că, dați-mi voie!

Bucătăria italiană nu înseamnă macaroane și dacă ar însemna, ele nu se fac cum cred majoritatea românilor neaoși, bucătari sau atotștiutori clienți.

#existăviațădincolodecarbonara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *